Președintele FIFA, Joseph Blatter, a declarat după violențele din Egipt soldate cu cel puțin 74 de morți că este șocat și trist și că o astfel de situație catastrofală e inimaginabilă, precizând că este „o zi neagră pentru fotbal”, informează site-ul oficial al forului mondial.
„Sunt foarte șocat și trist după ce am aflat în această seară că numeroși suporteri au murit sau au fost răniți după un meci la Port Said, Egipt. Gândurile mele sunt alături de familiile celor care și-au pierdut viața. Este o zi neagră pentru fotbal. O astfel de situație catastrofală este inimaginabilă și nu ar trebui să se întâmple”, a afirmat Blatter, miercuri seară.
Cel puțin 74 de persoane, între care și un polițist, au murit în Egipt, în cursul violențelor izbucnite după un meci de fotbal, miercuri seară, la Port Said, ceea ce a determinat autoritățile să trimită armata pentru a interveni în acest oraș. Confruntările între suporterii echipelor Al-Masri și Al-Ahli s-au soldat cu 74 de morți și sute de răniți, conform comunicatelor principalelor spitale din Port Said.
Potrivit AFP, ministrul egiptean de Interne, Mohammed Ibrahim, a precizat într-un comunicat că „majoritatea persoanelor care au murit au fost zdrobite” în mișcările mulțimii. De asemenea, conform medicilor mai mulți fani au murit sau au fost răniți din cauza unor arme albe.
Televiziunea de stat egipteană a difuzat imagini ale haosului de pe stadion, cu suporteri alergând în toate direcțiile, iar pe internet circulă fotografii cu fotbaliști însângerați.
Magazinele din Port Said au fost închise, iar mai mulți răniți au fost transportați la spital cu mașini private.
Incidentele au izbucnit după ce arbitrul a fluierat finalul meciului în care Al-Masry a făcut-o pe Al-Ahly să înregistreze prima sa înfrângere din acest sezon, scor 1-3, în etapa a XVII-a campionatului egiptean. Sute de fani ai echipei Al-Masry din Port Said au invadat terenul și au început să arunce cu pietre și cu sticle spre suporterii Al-Ahly.
„Sunt morți pe gazon. Sunt morți în vestiare! Nu voi mai juca fotbal atâta timp cât nu se va face dreptate”, a declarat un fotbalist al echipei Al-Ahly, Emad Meteab, la postul de televiziune al acestei formații.
Poliția a arestat 47 de persoane după violențele de la meciul de miercuri seară.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER